Munţii Horezeni

Calendar Evenimente
  Iunie 2018 (1)
L M M J V S D
       
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  
Newsletter
Vrei să afli care sunt ultimele noutăți și evenimente?
Dezabonare
Vremea in Depresiunea Horezu
Astăzi
Max.: 24°C
Min.: 14°C
GENERAL
Media anuală: 10,8°C
Precipitatii medii: 33,1 mm
Calitatea aerului: Bun (vezi. ANPM.ro)
Pret benzina: 5.72 ron/l

Munţii Căpăţânii se află în cadrul Carpaţilor Meridionali, și anume în grupul munţilor cuprinși între Olt și Jiu. Ei sunt constituiţi dintr-o culme înaltă, prelungă de cca 50 km, orientată vest-est, pe care se rânduiesc, perpendicular, ramificaţii nordice mai scurte, mai povârnite și ramificaţii sudice mai lungi, mai puţin înclinate. În majoritatea lor, culmile sunt puternic împădurite. Există însă suprafeţe apreciabile de goluri de munte, care au favorizat viaţa pastorală și apariţia unei reţele dese de poteci.

Alcătuirea geologică

După formațiunile care predomină, Munții Căpățânii, pot fi împărțiți în mai multe sectoare distincte. În sectorul vestic (Olteț – Horezu) și în zona alpină predomină formațiuni ale cristalinului autohton, peste care s-a suprapus cristalinul pânzei getice. În afară de granite, grandiorite și de roci eruptive de adâncime, se mai întâlnesc șisturi sericitoase, cloritoase, argile cu grafit, calcare cristaline și, mai rar, cuarțite.

În sectorul mijlociu și răsăritean predomină rocile pânzei getice, reprezentate prin gnaise micacee cu intercalații de amfibolite în benzi, micașisturi ce formează cristalinul seriei de Lotru. Prezența foilor de mică este caracteristică aici.

În zona sudică, culmea Arnota – Buila – Vânturarița – Stogu, alcătuită din calcare jurasice, formează o creastă aproape neîntreruptă de peste 14 km, ce se impune în relief prin formele variate și deosebit de pitorești pe care le prezintă. În partea cea mai înaltă a Munților Căpățânii (Negovanu, Nedeia, Căpățâna, Ursu) se păstrează urme slabe ale activității nivale. O zănoagă bine conturată, cu aspect de circ, poate fi observată pe latura estică a Vârfului Ursu, iar o alta, asemănătoare, lângă TurcinuNegovanului.

Fauna

În Munții Căpățânii, fauna este comună Carpaților Meridionali. Ursul, uriașul patruped carpatin, se întâlnește în toate pădurile. Capra neagră a fost colonizată pe munții Vânturarița și Narățu. Exemplare de cerbi, căprioare găsesc teren propice, mai ales în bazinele pâraielor Olteț, Roman, Olănești și Latorița. Mai pot fi întâlnite și alte animale ca; mistreți, lupi, jderi, iepuri, veverițe și altele. Dintre păsări semnalam găinușe de munte, corbi, stăncuțe, codobature, acvile, etc.

Reptilele sunt destul de răspândite în acești munți; vipera comună, mai puțin cea cu corn, este prezentă în locurile ferite. În Buila-Vânturarița, Stogșoare, Stogu, Narățu ea poate fi întâlnită mai des.

Apele curgătoare sunt populate cu pește și, deseori, iubitorii muntelui poartă pe umăr undița.. Păstrăvul își caută sălaș în apele limpezi ale Latoriței, Oltețului, Romanilor și chiar în lacurile de captare. În cursul mijlociu și inferior al pâraielor se pot pescui exemplare de zglăvoc, scobar, clean. În defileul Oltului, se poate prinde la undiță crap, somn, caras și mreană.

Gaița de munte sau alunarul are un penaj moale și des, colorat cafeniu închis și fiecare pană în parte prezintă o pată albă, ovală. Își construiește cuibul lângă trunchiurile copacilor. Gaița este omnivoră, consumând, pe lângă semințe, insecte și vertebrate mici. Gaița de munte și-a dezvoltat un sistem ingenios de pregătire pentru anotimpul friguros, făcându-și provizii; începând din toamnă ea adună semințe de con de pin sau alune, în cantități mari, pe care le îngroapă în pământ, în diferite locuri. Când pădurile sunt acoperite de zăpada iernii, gaița, dotată cu o memorie extraordinară, își găsește majoritatea rezervelor, chiar și sub zăpadă. Este foarte agilă atunci când se deplasează pe sol sau printre ramuri, însă în aer este nesigură. De aceea, atunci când zboară, evită distanțele lungi. Glasul ei reprezintă un “rârâit” strident și are capacitatea de a imita alte păsări.

 Năpârca nu este un șarpe, deși, la prima vedere, poate fi confundată cu unul. Corpul ei este, însă, mai îndesat, iar forma capului diferă de a unui șarpe. Năpârca este o șopârlă fără picioare care, datorită acestui fapt, poate să se târască mai lesne prin vegetație sau să intre în diverse spații strâmte. La pericol, ca orice altă șopârlă, năpârca își lasă coada în gura prădătorului, lucru pe care șerpii nu îl pot face. Culoarea brun-cafenie, cu aspect lustruit a corpului său,  dă senzația de fragilitate, de aici și numele său latin, fragilis. Masculii se diferențiază de femele prin puncte fine albastre, adesea vizibile pe spate. Partea ventrală, la ambele sexe, este cenușie. Specia este ovovivipară și puii apar de obicei în august și se hrănesc la început cu larve mici, iar apoi cu tot felul de artropode, melci râme, etc

Gușterul este o șopârlă extrem de frumos colorată. La mascul, partea dorsală este de culoare galben-verzui cu puncte negre, iar partea ventrală de culoare galben-deschis. În perioada împerecherii gâtul masculului este, deseori, de culoare albastru strălucitor. Femela are un colorit mai puțin intens, partea dorsală fiind verde, iar pe fiecare latură, având câte o dungă longitudinală de culoare deschisă. Culoarea verde a gușterului îl ajută să se camufleze, atât pe sol, cât și prin copaci, scăpând, astfel, mai ușor de prădători. Gușterul se hrănește cu insecte, păianjeni, râme și omizi. Coada, care reprezintă aproape două treimi din lungimea corpului unui gușter, are un rol important în deplasarea sa, dându-i rapiditate. În lunile de iarnă, acesta hibernează în scorburile sau crăpăturile stâncilor. Reproducerea are loc în timpul verii.

Vegetația

Munții Căpățânii prezintă o vegetație asemănătoare Carpaților Meridionali și se caracterizează prin întinse poieni și goluri de munte care conferă terenuri excepționale de pășunat.

În etajul alpin crește păiușca, rogozul alpin și alte ierburi. Nu lipsesc tufe de smirdar, afin (Nedeia, Funicel, Ursu, Văleanu, etc.). În etajul subalpin, în spațiile ierboase, se dezvoltă tăpoșica, iar tufărișurile sunt dominate de jneapăn, anin verde și ienupăr.

Pe versanții sudici, molidișul reprezintă, de regulă, un brâu subțire la limita superioară a pădurii (1700 – 1800 m altitudine). Acest brâu este mai consistent pe versanții nordici, având o dezvoltare și mai mare obârșiile văilor Repedea, Malaia și  pe munții Zmeuretu, Târnovu, Negovanu, etc. În etajul inferior, făgetul amestecat cu rășinoase sau făgetul pur, ocupă suprafețe importante. Alături de fag, care aici prezintă exemplare falnice (Stogu, Buila, Târnovu, Roman) speciile care populează pădurile sunt reprezentate prin ulmul de munte, frasin și carpen. La altitudini mai mici se dezvoltă gorunul, în pâlcuri sau răzleț. Remarcăm, de asemenea, afinișurileși zmeurișurile prezente pe toți munții, de la Olănești și până la Olteț. Cea mai bogată floră o întâlnim în zona munților Narățu și Buila-Vânturarița, unde, gențiana și floarea de colț sunt prezente alături de multe alte plante.

Smârdarul, așa cum este denumit popular bujorul de munte, crește spontan în tufe pitice în zona alpină și este originar din zona Balcanilor. Este o plantă care crește în condiții climaterice și de relief specifice, de aceea nu tolerează transplantări, lucru care face imposibilă introducerea acestuia în grădini. Are ramuri lungi, puțin ramificate și frunzele alternante îngrămădite spre vârful lujerului, tari și persistente. Florile sale sunt extrem de frumoase și emană un miros și o aromă asemănătoare vișinelor. Bujorul de munte înflorește de obicei pe la sfârșitul lunii iunie și la începutul lunii iulie. Este o plantă destul de rară și, de aceea, în România, este o plantă ocrotită și protejată, culegerea ei fiind interzisă. Smârdarul este peren și își păstrează frunzele verzi tot timpul anului. Din florile sale, la fel ca și din petalele trandafirului, se prepară siropuri, dulceață și ceaiuri medicinale.

Cornul este un arbust de talie mijlocie spre mare, cu înălțimea între 5 și 12 metri, scoarța maro închis și crenguțe verzui. Fructele (denumite coarne) sunt roșii, alungite și conțin o singură sămânță. Acestea sunt comestibile și au gust astringent atunci când sunt consumate proaspete. De aceea, ele se folosesc mai mult gătite, având o aromă acidă, descrisă ca un amestec de merișoare și vișine. Sunt folosite mai ales la gemuri și sosuri, fiind curățate de sâmburi și fierte cu zahăr și portocale. Sunt foarte gustoase și uscate. La noi în țară, fructele se mai folosesc și la obținerea de cornată, o băutură alcoolică preparată din coarne fermentate cu zahăr și alcool. Din scoarța cornului se produce vopsea, iar din frunzele sale se obține tanin.

Afinul este un arbust mic, stufos, rămuros, cu tulpina de culoare verde și cu ramuri anguloase. El crește în regiunile alpine, mai ales pe versanții umbriți și umezi, prin păduri de conifere, pajiști montane, pe stâncării și pe soluri silicoase.

Fructul este numit afină și este de culoare albastru-închis sau albastru-brumăriu, de formă rotundă, zemos, cu suc violaceu, cu gust plăcut dulce acrișor.

Frunzele de afin conțin: tanin, arbutină, hidrochinonă, mirtilină, zaharuri, provitamina A, vitamina C, acizi organici (citric, malic, oxalic, succinic, lactic). De aceea, de la fin se recoltează, atât frunzele cât și fructele. Frunzele, împreună cu ramurile, se culeg în timpul verii, până în toamnă, în perioada mai – septembrie, după care se usucă la umbră, în locuri bine aerisite. Fructele se culeg în perioada de maturitate (când sunt bine coapte) în lunile iulie - septembrie, consumându-se fie uscate fie proaspete. Datorită taninului, atât frunzele cât și fructele au proprietăți astringente. Din frunze se face infuzie sau decoct, iar din fructe suc sau decoct. Afinele sunt, de asemenea, folosite și la obținerea afinatei sau la tot felul de dulciuri.

Relieful

 Culmea principală a Munților Căpățânii se înalță brusc deasupra „Cârligului Mare” al Oltului prin vârful Foarfeca Narățului (831 m) și se continuă, foarte accidentată, peste vârful Narățu (1.509 m), până în șaua împădurită „La Mocirle” (1.045 m). După ce înconjoară izvorul Văii lui Stan (1.491 m), creasta recapătă înălțime spre vest; Vârful lui Stan (1.491 m), Folea (1.647 m), Zmeuretu (1.979 m), Văleanu (1.847 m), Ursu (2.124 m), Căpățâna (2.094 m), Beloaia (2.039 m), Nedeia (2.130 m), Negoveanu (2.064), Bou (1.908 m). De aici ea coboară în curmătura Oltețului la 1,615 m. Pe versantul sudic culmile sunt mai prelungi, cea mai cunoscută și cea mai atrăgătoare fiind culmea Govora – Lespezi – Buila-Vânturarița. Stâncile, sclipitor de albe, izbucnesc impetuos din molidiș, iar creasta devine o înșiruire feerică de turnuri, clăi, strungi, ace, dominând prin măreție întregul peisaj. O altă culme sudică importantă este Piatra Roșie – Roman – Plaiul Vaideeni, pe care pătrund, în zona centrală a Munților Căpățânii, o serie de trasee turistice.

Clima

 Influența climei mai blânde din Oltenia se răsfrânge simțitor asupra Munților Căpățânii, mai ales asupra versanților sudici. Vântul dominant bate din nord-vest, uneori canalizându-se în lungul văii Lotrului sau al Oltului.

Precipitațiile anuale medii ating 1.200 mm la o altitudine de cca 1.400 m. Temperatura medie, în ianuarie, este de -70 C, iar în iulie de +120 C, la aceeași altitudine medie. Munții Căpățânii au 6 luni reci (noiembrie – aprilie) și 6 luni temperate (mai – octombrie). În zonele aflate la peste 1.500 m, primele zăpezi cad pe la sfârșitul lui octombrie și ser topesc în luna mai.

Puncte de adăpost

 Ținând seama că în Munții Căpățânii nu sunt prea multe cabane, drumeția se poate desfășura aici, mai ales cu cortul, pentru care, dealtfel, există splendide locuri naturale de tabără. Pentru drumeții care pornesc din orașul Horezu la drumeții și nu doresc să folosească cortul, există numeroase posibilități de adăpost pe munte. De remarcat că, în ultimii 4 – 5 ani în zona masivului Vf. Roman (Bolca, Piscul lui Țigan, Ludeasa, Pietriceaua, Piatra Roșie și Marginea), Obștea de moșneni Horezu, proprietara terenului, a lotizat peste 1.000 de parcele de câte 1.000 mp fiecare, acestea fiind concesionate prin contracte de superficie în vederea construirii de case de vacanță. În prezent sunt construite peste 60 de unități de locuit și agrement, numărul locurilor de cazare fiind de peste 250.

Iată și alte posibilități de adăpostire și refugiu:

De la Vf. lui Roman la Vf. Ursu

  1. Cantonul Vf. Ursu (Romanu) (1.650 m alt.), situate pe versantul vestic al muntelui Piatra Roșie, poate oferi găzduire, ocazional, pentru grupuri de 4 – 6 persoane;
  2. Stâna Piatra Roșie (1.625 m alt.) situată pe versantul estic al muntelui Piatra Roșie;
  3. Refugiul Ursu;
  4. Stâna Ursu;

De la Vf. Văleanu la Vf. Cocora

  1. Stâna Cocora
  2. Stâna Barcaciu
  3. Cabana Văleanu
  4. Stâna Văleanu

De la Vf. Văleanu la Vf. Zmeuret

  1. Stâna Rodeanu
  2. Stâna Zmeuret
  3. Stâna Zănoaga

Trasee turistice

           Traseul turistic nr. 1

Horezu/Strada Olari – satul Tănăsești – Măgura Dobrii – Vf. Urșani – MănăstireaRoman – Vf. Roman – Muntele Piatra Roșie – Vf. Ursu (joncțiune traseu de creastă Parâng – Căpățâna)

Timp de mers pe jos:…… 5 ore până la Mănăstirea Roman și cca. 7 ore până la Creasta principală a muntelui Căpățâna.

Punct de plecare:………. Orașul Horezu/Strada Olari

Punct de sosire:………… Mănăstirea Roman sau Creasta Căpățânii

Locuri de adăpost:……... Mănăstirea Roman, stânele de pe munții Marginea și Piatra Roșie

Lungimea traseului:…….21 km

Grad de dificultate:……. Medie

Trasee de legătură:……. Traseul de creastă Munții Parâng – Căpățâna și traseul curmătura Piatra Roșie – Groapa Mălăii – Ciungetu

Accesibilitate:…………..  Traseu accesibil în sezonul temperat; mai – octombrie

            Traseul turistic nr. 2

Horezu/satul Romanii de jos – satul Romanii de sus – Valea Lungă – Bolca – Mănăstirea Roman (joncțiune cu traseul 1) – Vf. Roman – Cantonul Piatra Roșie 

Timp de mers:………………. 4 ore până la cabana Roman, cca. 6 ore până la creasta principală a Căpățânii

Punct de plecare:…………..Satul Romanii de jos

Punct de sorire:…………… Mănăstirea Roman sau Creasta Căpățânii

Locuri de adăpost:………..  Casele de vacanță de pe traseu, Cabana Roman, stânele de pe munții; Bolca, Pietriceaua, Ludeasa, Piatra Roșie, Mănăstirea Vf. Roman.

Lungimea traseului:……… 18 km

Grad de dificultate: ……… Medie

Trasee de legătură: ……… Traseul de creastă Munții Căpățânii

Accesibilitate: ……………. Tot timpul anului

 Acest traseu care începe cu vizitarea Mănăstirii Hurezi și se termină la Cantonul Piatra Roșie, vă va conduce prin locuri foarte frumoase și interesante.

Traseul este ușor,3/4 din lungimea sa se desfășoară în lungul unui drum comunal, existând astfel și posibilități de transport auto până de capătul traseului.

La Mănăstirea Hurezi se poate ajunge pe DJ 669, ramificat la km 40 din DN 67 Rm. Vâlcea – Tg. Jiu, pe o lungime de cca. 5 km. Dacă se pornește pe jos din orașul Horezu, se intră pe DJ 669 la km 2, după ce s-a traversat pârâul Luncăveciorul, se continuă traseul pe strada Constantin Brâncoveanu și strada Romani, iar după cca. 2,5 km veți ajunge în satul Romanii de jos. La capătul nordic al satului se află vestitul locaș de cult, monument istoric și de arhitectură întrat în patrimoniul mondial UNESCO în anul 1993.

Lăsând ca punct de plecaremănăstirea situată pe malul stâng al pârâului Romani, drumul dumneavoastră continuă 2,8 km pe DC 147 A Romanii de jos – Romanii de sus, după care, urmează drumul pe Valea Lungă.

Urcăm pe valea îngustă a pârâului, pe malul stâng, pe sub Seciul Romanilor (est) și apoi prin dreptul poienilor Ștevioarei (vest). Drumul trece tot mai des de pe un mal pe celălalt al pârâului Lunga, panta devine mai înclinată pentru a răzbate în cele din urmă în șaua Lunga. Drumul este cățărat pe versantul estic al muchiei Piscul lui Țigan, pe coamă “defilează” în stânga Poiana Stoicului și muchia puternic împădurită și puternic înclinată a muntelui. La 1350 m altitudine, drumul atinge firul văii superioare Pleșa, înaintează pe acesta încă 2 km spre nord-vest și se continuă spre Bolca (1.400 m alt.), apoi urcă printre case de vacanță spre muntele Pietriceaua (1.650 m alt.) sau pe varianta, în dreapta, spre muntele Ludeasa. Drumul continuă pe culme unde întâlnim alte case de vacanță până în Vf. Roman, mare nod de culmi; spre Marginea, Ursu, Piatra Roșie. În vârf, găsim o frumoasă mănăstire, a cărei construcție a început în urmă cu câțiva ani și s-a sfințit în anul 2014.

Traseul se poate parcurge și cu mașina, în cea mai mare parte drumul fiind modernizat.