Cultura scrisă

Calendar Evenimente
  Noiembrie 2018 (0)
L M M J V S D
      1 2 3 4
5 6 7 8 9 10 11
12 13 14 15 16 17 18
19 20 21 22 23 24 25
26 27 28 29 30    
Newsletter
Vrei să afli care sunt ultimele noutăți și evenimente?
Dezabonare
Vremea in Depresiunea Horezu
Astăzi
Max.: 3°C
Min.: -3°C
GENERAL
Media anuală: 10,8°C
Precipitatii medii: 33,1 mm
Calitatea aerului: Bun (vezi. ANPM.ro)
Pret benzina: 5.60 ron/l

Cultura scrisă horezeană este legată într-un mod indisolubil de Mănăstirea Horezu. În vremea când biserica reprezinta aproape unica instituţie de cultură, este vorba despre perioada medievală, iar în spaţiul românesc acest aspect este şi mai evident, este normal ca şi cultura scrisă din zona horezeană să graviteze în jurul ansamblului monastic de la Hurezi.

Mănăstirile au alcătuit, mult timp, cea dintâi reţea de şcoli din ţara noastră. În ele s-au format şi au fost create cele dintâi opere de teologie, cateheză, pastoraţie, tălmăciri de scrieri patristice, cronici din literatura română veche. Tot în mănăstiri au ucenicit, începând cu secolul al XVI-lea, când tiparul s-a introdus în spaţiul românesc, cei care se vor ocupa de tipărirea cărţilor, fie ele religioase sau laice. Pentru a desfăşura aceste activităţi intelectuale şi artistice, mănăstirile aveau biblioteci bogate, înzestrate nu numai cu cărţi teologice, dar şi ştiinţifice (istorii, geografii, culegeri de canoane), filosofice, morală şi literatură bună. „ziditoare de suflet”.   

La Mănăstirea Horezu s-au zămislit scrieri, s-au copiat cărţi, s-au realizat lucruri deosebite în planul culturii şi al devenirii spirituale. Din nou se impune a fi precizat faptul ca în evul mediu, dar şi într-o bună parte a perioadei moderne în spaţiul românesc, cartea religioasă nu a fost doar un obiect de cult ci şi un izvor de cultură, de învăţătură.

Astfel, iubitor şi protector al culturii, exponent primordial al „Renascentismului romanesc”, Constantin Brâncoveanu încredinţează, spre administrare, ctitoria sa de la Hurezi unui distins cărturar şi desăvârşit caligraf. Este vorba despre Ioan Arhimandritul. Bun gospodar, recunoscut om de cultură al timpului, ajuns egumen al Mănăstirii Horezu, Ioan lucrează pentru scrierea şi tipărirea unor cărţi importante. Un exemplu este „Adunarea slujbei a Adormirii Născătoarei de Dumnezeu…”, tipărită la Râmnic „ cu toată cheltuiala prea cuviosului kir Ioan Arhimandritul sfintei Mănăstiri Hurezu”.  Cartea la care a ostenit egumenul mănăstirii brâncoveneşti este o realizare artistică deosebită, având textul în slavoneşte şi explicaţiile în româneşte.

Ioan Arhimandritul îi învaţă şi pe alţi slujitori ai bisericii şi ai culturii totodată să pătrundă în tainele slovelor, să pregătească tipărirea cărţilor de care era atâta nevoie. Unul dintre cei care i-au urmat sfaturile şi i-au înţeles poveţele a fost LavrentieDimitrievici ieromonahul. Prin grija lui Lavrentie, în anul 1749, se tipărea la Râmnic „Bucoavna pentru învăţătura pruncilor întru care se cuprind buchiile şi slovele”, o carte destinată „ pentru cea dintâi îndreptare a coconilor…” 

Recunoscut precum un adevărat dascăl, Lavrentie Dimitrievici scria la Hurezu, în anul 1757, „Istoria din începerea moscalilor, care va circula cu Istoria lui Petru cel Mare”. Cunoscut ca harnic dortisitor şi corector al cărţilor bisericeşti tipărite la Râmnic în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, Lavrentia Ieromonahul este singurul călugăr horezean al cărui nume figurează în istoria culturii române.

Considerat a fi unul dintre cei mai profunzi cărturari din jumătatea a doua a secolului al XVIII-lea, Rafail Hurezeanu şi-a desăvârşit, de asemenea, învăţătura la Mănăstirea Hurez. Cunoscător al limbilor slavonă, greacă şi latină, Rafail a tradus şi transcris mai multe manuscrise. La mijlocul secolului al XVIII-lea, Rafail Hurezeanu a copiat „Istoria Rusiei” şi „Viaţa lui Petru cel Mare” după a carte în limba slavă aflată la Biblioteca Mănăstirii Hurezu.

La Mănăstirea Hurezu a trudit cu folos călugărul Filotei, cel care a tradus, după un text adus la Hurezu de la Muntele Athos, „ Floarea Darurilor”, carte ce a fost tipărită la Snagov, în anul 1700. Traducerea „în limba cea de obşte românească” realizată de Filotei la Hurezu este considerată a fi cea mai frumoasă pe care o avem în limba română.

Devenit un adevărat centru de propagare a culturii prin tot ceea ce se reuşea a face, Horezu aduce, în perioada de trecere de la medieval la modern, noi dovezi ale respectului pentru eforturile şi jertfa  voievodului Brâncoveanu, ctitorul mănăstirii hurezene.  Aici a trudit şi ierodiaconul Dositei, cel care, la îndemnurile arhimandritului Ioan, a transcris, pe la anul 1700, „Viaţa lui Varlaam şi Ioasaf”, carte care fusese tradusă din slavonă în limba română de către Udrişte Năsturel în anul 1649. Înainte de a ajunge la conducerea tipografiei de la Râmnic, monahul Ioan Râmniceanu a scris la Mănăstirea Hurezu „Oglinda blagosloveniei”. Circa 30 de condici de documente ale mănăstirilor din Oltenia, 22 de pomelnice, Hronograful, alte manuscrise şi traduceri, precum şi două cărţi de ritual a scris Dionisie Eclesiarhul, după anul 1766, când se instalează la ctitoria brâncovenească de la Horezu. Totla Horezu a găsit izvoarele neamului nostru şi a început să îndrăgească studiul istoriei ieromonahul Naum Râmniceanu, cel care a transcris numeroase documente, iar în anul 1798 a scris, la Mănăstirea Hurezu, „ Pomelnicul Mănăstirii Polovragi”.

Această adevărată pleiadă de erudiți care și-au dezvoltat opera pe meleagurile horezene, au inoculat în zona un spirit literar deosebit, reflectat atât în opera actuala a unor autori locali, de o notorietate mai mare sau mai mică, dar și  din întoarcerea frecventă spre acest filon spiritual autentic a unor creatori literari consacrați, care își lansează cărți sau conferențiază în cadrul istoric și artistic de larga relevanță pentru cultura românească, creat și consacrat la Horezu în Epoca Brâncovenească.