Cioplitul în lemn

Calendar Evenimente
  Iunie 2018 (1)
L M M J V S D
       
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30  
Newsletter
Vrei să afli care sunt ultimele noutăți și evenimente?
Dezabonare
Vremea in Depresiunea Horezu
Astăzi
Max.: 24°C
Min.: 14°C
GENERAL
Media anuală: 10,8°C
Precipitatii medii: 33,1 mm
Calitatea aerului: Bun (vezi. ANPM.ro)
Pret benzina: 5.72 ron/l

Lemnul este considerat materie prima prin excelenţă, plin de căldură şi personalitate. Preocuparea pentru prelucrarea lemnului îşi găseşte multiple explicaţii, dar una dintre cele mai plauzibile constă în aceea că materialul se pretează la întrebuinţări diverse, cu multă uşurinţă, iar decorarea propriu-zisă se realizează cu unelte simple (topor, bardă, daltă, briceag), care nu presupun tehnologii elaborate minuţios. Un alt argument îl poate constitui faptul că lemnul a fost prelucrat artistic de om înaintea lutului, constituind astfel materialul asupra căruia s-au imprimat primele însemne decorative.  Tehnicile folosite pot fi crestarea, apoi incizia, pirogravarea,  cojirea, încovoierea, cioplirea, încrustarea.

Crestarea este o tăiere puţin adâncă în masa lemnoasă, fiind tehnica principală ce aduce în această ,,civilizaţie a lemnului” nota superioară de realizare artistică, de înalt rafinament, situând obiectele de lemn făurite de meşterii români pe una din culmile artei tradiţionale a lemnului din Europa. Cu unelte simple, meşterul popular a crestat bucăţile de lemn de stejar, nuc, tei, salcâm, răchită din care a confecţionat mobilier, unelte şi ustensile de uz casnic, acoperindu-le adesea cu o reţea fină de motive decorative. Cea mai clară clasificare a crestăturii în lemn este cea a categoriilor de obiecte pe care se aplică. Primul câmp este cel al arhitecturii populare, crestăturile în lemn aplicându-se pe principalele piese constructiv- decorative ale caselor, bisericilor şi diverselor acareturi. Astfel, stâlpii casei, ramele uşilor şi ferestrelor sunt decorate cu măruntele crestături geometrice, completând frumuseţea volumelor cioplite sau sculptate ale acestor elemente arhitectonice. Al doilea câmp de aplicare al crestăturii în lemn îl constituie mobilierul de diferite categorii. Aici, în asociere cu scrijelirea, reprezentative sunt lăzile de zestre, mesele, unele categorii de dulapuri şi blidare, scaunele şi băncile.  Mobilierul caselor arhaice era foarte simplu, fiind perfect adaptat funcţiilor sale. Principalele motive decorative tradiţionale sunt linia dreaptă, punctele, spirala, dinţii, rozeta, crucea, bradul.  Piesele de căpătâi ale mobilierului din interiorul ţărănesc erau patul, masa, scaunele, laviţele, blidarul, colţarul, poliţele, lada de zestre. Al treilea câmp de aplicare a crestăturii în lemn este cel al uneltelor legate de diferitele îndeletniciri tradiţionale româneşti. Dintre acestea menţionăm: cozile de coasă, cozile de linguri, greblele pentru fân ş.a. Apoi, frumoase crestături regăsim pe uneltele folosite la ţesut: furcile de tors, fusele, precum şi pe părţi ale stativelor (războaiele de ţesut). Între ustensilele casnice, alături de tot felul de mici recipiente pentru sare, mirodenii, făină sau cutii, un loc aparte îl au lingurile ale căror cozi sunt „îmbrăcate” în această haină minunată a crestăturilor.

Uşor de prelucrat, prin însăşi structura sa naturală, consistentă şi relativ uşoară totodată, lemnul posedă excelente virtuţi plastice, cu subtile şi profunde variaţii cromatice.  Lemnul, prin calităţile menţionate, prin omniprezenţa şi accesibilitatea sa generală, a fost şi continuă să fie folosit, pe scară foarte largă, atât în creaţia cultă, cât şi în cea populară, ultima fiind incomparabil mai veche decât prima şi, fireşte, mult mai răspândită.
Prelucrarea lemnului este unul dintre cele mai importante domenii ale artei populare, a cărei excepţională dezvoltare se explică desigur şi prin abundenţa ,,codrilor o dată de nepătruns” care acopereau acest teritoriu. Poate că nicăieri ca în acest domeniu nu s-a manifestat mai amplu spiritul creator al ţăranilor. Condiţiile istorice, legătura profundă a poporului român cu pădurea („codrul îi frate cu românul”!) explică dezvoltarea remarcabilă a acestui meşteşug, încât se poate vorbi de o adevărată ,,civilizaţie a lemnului” românească.

Experienţa îndelungată în arta lemnului a învăţat meșterii întrebuinţarea adecvată a fiecărei esenţe lemnoase:

  • Bradul și stejarul – la construcţii;
  • Fagul – pentru lăzi de zestre;
  • Cornul și alunul – pentru bâte ciobănești și codiriști de bici;
  • Frasinul – pentru cadre de uși și ferestre;
  • Paltinul și teiul – pentru furci de tors, linguri, ploști și casete.

Sub raport ornamental, obiectele de lemn încearcă să suplinească, prin mijloace de expresie proprii, lipsa culorii, urmărindu-se îndeobşte evidenţierea însuşirilor naturale ale esenţei lemnoase. Din punct de vedere morfologic, pot fi deosebite mai multe categorii de elemente, motive şi compoziţii ornamentale: antropomorfe, geometrice, zoomorfe, fitomorfe, cosmice, liber desenate sau mixte. Ca motive antropomorfe s-a identificat reprezentarea realistă a două motive: mâna în varianta pumn şi capul de om, motive desprinse din partea superioară a bâtelor ciobăneşti.

Compoziţia antropomorfă realizată prin incizie este foarte des întâlnită şi, de obicei, expune ciobanul cu oile în diferite ipostaze. Ca motive geometrice se pot distinge zimţii, spirala şi cercul incizat sau decupat prin care se face trecerea spre cosmomorf, realizându-se decoraţii de mare vechime ca roza vânturilor, sau motivul solar în toate variantele lui. Se întâlnesc, de asemenea, pătratul, rombul, arcul de cerc şi funia sau torsada prin care se realizează zoomorful „ascuns” în motivele şarpe sau dintele de lup, iar dintre ornamentele vegetale, de obicei reprezentate în manieră naturistă şi uneori stilizat, amintim crenguţa de brad, frunza, conul, floarea.

Unul din obiectele cele mai comune şi mai variat ornamentate este lingura, indispensabilă oricărei gospodării țărănești; confecţionarea unora depăşeşte sfera meşteşugului de lingurar, întrucât ornamentarea lor dovedeşte talent artistic deosebit.

Până la un punct, repertoriul decorativ al sculpturii româneşti în lemn este comun atât obiectelor de interes laic, cât şi celor destinate bisericii. Astfel, străvechea rozetă solară, cu diversele ei variante, ca şi stilizările geometrice, alcătuite din linii frânte şi curbe, ingenios combinate în succesiuni romboidale şi circulare, se regăsesc deopotrivă în crestăturile lăzilor de zestre şi ale jilţurilor domneşti, în câmpurile decorative ale stranelor şi uşilor bisericesti sau crucilor, dovadă a circulaţiei tehnicilor şi motivelor decorative în toate domeniile vieţii sociale din trecut.
 

Aceste forme, generale sau particulare, sunt folosite atât de meșterii populari din zona Horezului cât și din alte zone ale României chiar și in ziua de astăzi.

Ei vor lăsa moștenirea strămoșească celor mai tineri, care vor găsi poate bucuria unei arte care înseamnă atât continuitate cât și evoluţie.

Galerie foto